hello@verticaladvertising.ro

To the moon and back

To the moon and back

Viața privită prin patru ochi

Femeilor li s-au atribuit merite și calități extraordinare. Frumusețea și gingășia lor au fost transpuse în versuri. Transformate în muzică măiastră. Încrederea și tenacitatea celor care dau naștere unei întregi omeniri au scris în istorie cele mai mari izbânzi. Femeile sunt iubite. Sărbătorite. Apreciate. Elogiate. Astăzi însă creăm o paralelă. În toarcem lumea pe dos și vorbim despre bărbați. Un amalgam de iubire, trădare, naivitate, forță, încredere, suspiciune, delăsare, nervozitate ori calm dus la extrem.

Radiografie

Bărbații sunt plămădiți din alt aluat decât cel al femeilor. Fără dubiu. Există în ADN-ul lor urme de stări, de emoții, de fapte, pe care nu le găsești la femei. Știați că creierul bărbaților folosește aproape de șapte ori mai multă materie cenușie când este activ, în timp ce cel al femeilor folosește de aproape zece ori mai multă materie albă? Diferența profundă de procesare este unul dintre motivele pentru care fetele pot face mult mai ușor tranziția de la o sarcină la alta, comparativ cu băieții. Diferențele dintre materia albă și cea cenușie pot explica și de ce, ca adulți, femeile sunt mult mai abile în multi-tasking, în timp ce bărbații sunt mult mai concentrați pe rezultate.

Ce ne leagă și ce ne desparte?

Iubim bărbații. Cu toată învălmășeala din mintea lor. Cu bucuria pe care o trăiesc mai abitir decât copiii, atunci când manevrează cu nesaț telecomanda vreunui joc video. Cu nervii pe care ni-i provoacă, atunci când sună în disperare să întrebe ce fel de muștar să ia, pentru că pe listă nu era specificată denumirea. Cu nehotărârile lui. Ori cu liniștea pe care ți-o dau atunci când spun: ”ai încredere, o să fie bine!”. Iubim bărbații pentru că alături de ei, inima noastră se împacă. Se frământă. Ori se întregește.

Creierul femeii și al bărbatului procesează aceleași substanțe neuro-chimice, însă în concentrații diferite.

Serotonina-hormonul fericirii, testosteronul-hormonul agresiv, estrogenul, cel calm și mai liniștit. Oxitocina, bună pentru apropiere și relaționare. Așa se explică de ce bărbații par a fi mai activi, mai neliniștiți, mai în mișcare față de femei, ce își coordonează viața după indici ai calmității și ai blândeții. Regula însă poate fi încălcată. Generalitățile oricând pot fi învinse de cazuri particulare concludente, care pot dărâma cu ușurință teorii. Cert este că aceste diferențe chimice ale corpului ne pot ajuta să înțelegem că, uneori, bărbații au nevoie de strategii diferite de eliberare a stresului față de femei.

Emoție pe bucăți

Că ei, comparativ cu jumătățile lor, se luptă mai greu cu percepțiile, cu emoțiile. Femeile au un hipocampus, adică un centru al memoriei, mai mare și o densitate mai sporită a conexiunilor neuronale în această zonă. Prin urmare, ele tind să absoarbă mai multe informații emoționale și senzoriale decât bărbații. Femeile învăluie orice discuție în cuvinte multe, presărate cu emoții, cu stări, cu lacrimi sau zâmbete din belșug. Bărbații, în cuvinte puține, ne spun esența. Iar emoțiile lor transpar mai greu. Nu rumegă gândurile, nu le întorc pe toate părțile, nu suspină pentru nereușite, nu exultă pentru o victorie mai mult de câteva minte, în opoziție clară cu femeile.

Avem nevoie de bărbați pentru că prin ei ne vedem propriile defecte. Prin ei, ne putem duce mult mai bine sarcinile până la capăt. Ei ne spun adesea, din priviri, că lumea asta nebună și frumoasă în care trăim nu își spune pe de-a-ntregul povestea, dacă nu lăsăm un pic garda jos și dacă nu încercăm să trăim și fără reguli prea multe, și fără prea multe suspine ori gânduri chinuitoare.

 Iubirea pe de-a-ntregul

Bărbații pot fi insensibili, muți ori prea gălăgioși, ferchezuiți ori neglijenți. Ei însă știu ca nimeni alții să ia cu mâna grijile femeilor. Să pună scântei în priviri cu o simplă floare. Să ne învârtă cu cuvinte amețitoare, pe care nici măcar noi nu reușim să le credem. Să uite repede supărările și să meargă înainte. Să ne spună cât de frumoase eram seara trecută, fără ca măcar să știe dacă eram îmbrăcate în rochie sau pantaloni. Să uite de aniversări, de rugămintea pe care le-am spus-o de dimineață, să râdă în hohote la cele mai stupide comedii, lăsând deoparte orice grijă. La fel de bine precum reușesc să facă, cu migală și talent, o masă copioasă, să împletească strâmb codițe copilei sale sau să mângâie atunci când doare.

Iubim bărbații pentru că sunt infinit mai fragili decât noi, sub platoșa aceea a invincibilității. Pentru că sunt mai copii decât noi, pentru că și ei plâng, doar ca să poată zâmbi mai puternic, pentru că pot fi stângaci sau agasant de încăpățânați, țipători sau împrăștiați, buni și calmi peste măsură. Pentru că fără ei, viața noastră ar fi doar pe jumătate.

Carmen Pârvu