hello@verticaladvertising.ro

Sunetul libertății

Sunetul libertății

Jazz-ul nu este o muzică oarecare. Nu se ascultă orișicum. Ca să-l înțelegi și să-l iubești, ar fi bine să-i știi originile. Adunările de stiluri, îmbinările de sunete, improvizațiile muzicale devenite definitorii, toate s-au produs printr-o învolburare a spiritului și a minții. Printr-o simțire profundă a muzicii, altfel decât s-a întâmplat cu genurile deja consacrate la ora aceea.

A fost nevoie doar de o linie melodică cunoscută, pentru ca talentații cântăreți de culoare să-i pună cele mai interesante și mai neobișnuite ingrediente. Cu ajutorul lui Louis Armstrong, muzica jazz a ajuns rapid în Chicago și New York. Duke Ellington a stârnit admirația pentru swing în perioada interbelică, pentru ca mai apoi sound-ul original, deși păstrând în continuare caracteristici de improvizație, să înglobeze și alte influențe muzicale. S-a ajuns ca muzica jazz să pătrundă în zone experimentale, în care se împleteau tot felul de influențe mai puțin obișnuite: Jazz Rock, Free Jazz sau Acid Jazz.

Revoluție culturală

La începutul secolului 20, scriitorul F. Scott Fitzgerald, odată cu sosirea lui în Europa, s-a alăturat grupului de artiști americani, ce și-au pus originalitatea și genialitatea în ceea ce avea să urmeze: o revoluție culturală, o efervescență creativă, definitivă cumva de puterea și magia jazz-ului. Nu întâmplător, Scott Fitzgerald a creat o expresie care, acum, este definitorie pentru noi. El a denumit anii ’20 ”the jazz years”.Iar această expresie a devenit definiția anilor următori.

Luna aceasta este dedicată jazz-ului. A unui gen muzical ce a stârnit controverse, ce a agitat spiritele, dar care a reușit să creeze un curent cultural ce a traversat lumea, transformând muzica într-o artă pe care puțini o stăpânesc fără cusur. Tonalitățile de blues, dar și influențele europene, stilul liber, fără prea multe note muzicale scrise, bazat de stare și imaginație au dus la un gen de manifestare artistică unică în Lumea nouă.

Muzică ”neagră” în cluburi ”albe”

Jazz-ul s-a născut în Storyville.  Cântăreților de jazz de culoare le era interzis să pătrundă în cluburile ”albe”. Muzica ce le clocotea în vene a fost aceea însă, care i-a împins să-și ducă puterea creativă și originalitatea în locurile obscure, în bordeluri, în încăperi în care își încropeau, își improvizau o scenă taman bună pentru a se dezlănțui și a crea. Muzica lor a fost acuzată că incită marinarii la acte de violență. Cântăreții au fost fugăriți și vânați de polițiști, precum o vânătoare de iepuri, într-o agitație înfricoșătoare, care a avut însă, exact efectul contrar: cântăreții au plecat pe Mississippi, în Memphis, Chicago, St. Louis si Kansas. Iar prima înregistrare oficială a jazz-ului avea să apară în același an, cu interpreți albi. Și, cum întotdeauna fructul interzis atrage cel mai mult, jazz-ul a avut o forță de a acapara uriașă. Prohibiția instaurată în anii ’20 a trimis jazz-ul în cluburile gangsterilor. Curioșii nu au întârziat să apară, atrași de un altfel de sunet. De un altfel de dans. Au apărut înregistrări  de jazz ce au traversat lumea. Oceanele. Mințile înguste și reticența unora. Au apărut ca o boare, ca o apă vie, doi giganți, ce au pus pe un piedestal greu de atins aceea noua muzică: Louis “Satchmo” Armstrong, cel care a dezvoltat “Scat”-ul, o succesiune de silabe și vocale care imitau sunetul unui instrument. Și Edward Kennedy „Duke” Ellington, cu o carieră de peste 50 de ani, în care a scris peste 1000 de compoziții.

Emoția ce a schimbat perspectiva muzicii

Jazz-ul a suferit multe modificări. Multe încercări de perfecționare și, până la urmă, de identitate a stilului. Către sfârșitul anilor ’40 s-a produs revenirea spre o muzică mai liniștită și mai accesibilă, dar la fel de complexă. Au apărut melodiile relaxate cu mai puțin vibrato, cu o percuție abia sesizabilă. S-a numit “Cool Jazz”, și a înmuiat pe loc inimile sensibile. Știați că jazzul a dus la apariția rock-and-roll-lui? Miles Davis inaugurează o formă hibridă intitulată “jazz-rock fusion”, în care se folosesc și instrumente electronice. Jazz-ul este o muzică “sincopată”. La început ritmul era dat de trombon, apoi acest rol a fost preluat de instrumentele de percuție. Orchestrele sunt împărțite între o “Melody Section” (trompetă, clarinet, saxofon) și o “Rhythm Section” (bass, baterie, chitară, pian).

Prezenta saxofonului, a trompetei i-a adus un parfum incontestabil. Cuceritor de-a dreptul. Un fenomen care a făcut înconjurul lumii. Care a ajuns și în România, cu imaginea muzicii culte, elevate. A unei muzici ce are nevoie de o anumită perioadă de înțelegere. Ce trebuie studiată. Deschizător de drumuri a fost The Hot Chaps, în anii 20, sub comanda saxofonistului Emil Berindei, proaspăt întors de la studiile universitare urmate în Londra. A fost însă, nevoie de Johnny Răducanu, Ion Baciu Jr. sau Liviu Butoi și de extraordinara voce a Aurei Urziceanu, a Ancăi Parghel, pentru ca jazzul să aștearnă peste români o vrajă indestructibilă. Louis Armstrong spunea că ”jazz-ul se interpretează din inimă. Poți chiar trăi  prin el. Iubiți-l întotdeauna”.

Jazzul are nevoie de timp pentru a fi înțeles și iubit. Are nevoie de spațiu. De ore întregi în care să-și arate forța, gingășia, complexitatea și farmecul. Și mai ales de o minte deschisă, capabilă să surprindă și să iubească neobișnuitul din fiece notă.

Carmen Pârvu