hello@verticaladvertising.ro

Să nu uităm să trăim!

Să nu uităm să trăim!

Respiră! Privește în jur! Cu de-amănuntul! Caută cu privirea ceea ce altă dată îți părea că nici nu există! Apoi zâmbește! Știi și tu că de ceva timp lumea îți pare alta! Mai ales ție, cel care ai fost nevoit să stai atât de mult în casă! Cel căruia cumpărăturile i-au fost făcute de altcineva ori scurtele ieșiri se făceau cu viteza luminii, cu ochii pironiți spre proprii umeri, ca nu cumva cineva să se apropie de tine și să te infecteze. Atâta amar de zile am privit viața pe-un ochi de geam. Am respirat aerul printr-o plasă de țânțari. Am șters din minte obiceiurile de dinainte și am adoptat altele. Obsesiv. Spălat, dezinfectat, mască, mănuși. Alte preocupări. Alte griji. Nopți ce căpătau alura de zi, și zile ce-și luat haină întunecată de noapte. Am pierdut din mirosul florilor de mai, am închis soarele printre perdelele casei, am citit despre libertate mult și am trăit puțin. Am cântat ”Hristos a înviat” cu gura strecurată prin acel ochi de sticlă, ne-am strâns copiii la piept, ca să simțim căldura părinților de acasă, de care am fost despărțiți atâta timp.

Greul n-a trecut. Nici pe departe. Dar trebuie să o luăm din loc. Încet. Timid. Cu grijă. Să reîncepem o nouă viață, în care să învățăm să ne arătăm prețuirea, dragostea de la distanță. Să îmbrățișăm cu privirea. Să lăsăm cuvintele să atingă. Să mângâie. Să ne spună ele povestea de drag și dor.

Luna aceasta este dedicată ieșirilor afară. A excursiilor la munte sau la mare, unde să ridicăm corturi, să facem drumeții, să ne contopim cu tot ce are natura mai frumos și mai curat.

Pe perioada restricțiilor, am ieșit afară cu temeri, în locuri izolate. Puțin. Rar. O jumătate de oră în care simțeai că uiți de multe. Totul ți se părea mai frumos ca oricând, aerul tare, ca de munte, copiii parcă prindeau aripi și se transformau în fluturi viu colorați, ce-și răspândeau bucuria în jur ca pe o magie.

Ne ferim adesea copiii să nu răcească. Îi ferim de ploaie, de vânt, de frig. Îi ferim de arșiță, de praf, de orice. Amânăm adesea ieșiri la munte, la mare, uităm de drumeții, de călătorii, de prieteni, de orice ne-ar pune în contact cu viața de dincolo de pereții casei. Din lipsă de timp. De chef. Sau cine mai știe ce motiv. Așa făceam în trecut. Virusul asta perfid, ce s-a vârât în sufletul atâtor nații, a tras de ceva timp o bariera extrem de vizibilă, care ustură, taie în carne vie: înainte și după carantină, înainte și după perioada de urgență. Timpul se împarte în două: înainte și după apariția acestui dușman. Acum, e momentul poate, să regândim totul. Să ne împrietenim și cu ploaia, și cu vântul, și cu frigul, și cu arșița verii. Să ne facem un obicei ca măcar la sfârșit de săptămână să purcedem la plimbare. Să ne îngrijim de grădinița din fața blocului. Să cumpărăm mai mulți adidași decât pantofi cu toc. Să ne iubim mai mult părinții, surorile și frații. Să-i vizităm mai mult, chiar dacă nu stăm unii lângă alții. Din orice experiență avută, nu am nici un dubiu, că nu am avea ceva de învățat. ”Închisoarea e o carență de spațiu compensată cu un exces de timp”, spune o replică din piesa ”Marmura”, a regizorului Yuri Kordonsky. Carantina ne-a dat timp.

Să ne gândim la noi. Să ne facem planuri. Să învățăm să trăim 24 de ore din 24 cu familia, să lăsăm de la noi. Să ne iubim așa cum suntem: plini de defecte, de angoase, de bucurii sau de exagerări. Ne-am privit în oglinda deznădejdii. Am trecut prin stări diverse, ne-am făcut casă în propriul suflet, ne-am bucurat de timp și de ceea ce am recâștigat, regăsindu-ne. Ne-am întristat, când călătoria către cei dragi se sfârșea la pragul ușii.

Acum, pornim cu toții într-o altfel de călătorie. Am simțit împreună ca în aceste luni ne-au fost șterse din viață evenimente pe care le iubeam. Copiii nu au mai trecut pe sub masă în Vinerea Mare. Nu au strâns în mâini buchete de salcie în Duminica Floriilor, nu au îmbrăcat hainele noi, așa cum obișnuiam de fiece Paste și nici nu și-au mai pus coronițe pe cap la sfârșit de an școlar. Nu-i nimic. Să fim sănătoși, ne-am spus atunci de atâtea ori și ne-a fost suficient. Acum adaug doar atât: să fim precauți, dar să nu uităm să și trăim!

Carmen Pârvu