hello@verticaladvertising.ro

Poveste de decembrie

Poveste de decembrie

Povestea lui decembrie din fiecare an

Decembrie scrie în mine povești pe care mi le imaginam în copilărie. Adună troiene de zăpadă în jurul amintirilor. Scoate la iveală miresme pe care numai iarna are puterea să le dezvăluie cu atâta forță și candoare, totodată. Pentru mine, decembrie este luna libertății. A descoperirii unui altfel de trai. Eram copil când am văzut pentru prima dată atât de mulți oameni vorbind deodată la televizor. Gesticulând. Cu fețele contorsionate. Cu vorbele agitate și precipitate. Simțeam că se întâmplă ceva. Dincolo de cuvinte. De vorbe. Doar privind-o pe mama cu ochii în lacrimi, în așteptarea tatei, care se afla la București. Un București aflat în revoltă. Rebel. Puternic. Și dornic de eliberare. Abia târziu, am înțeles că zbuciumul unei nații nu poate fi decât învingător, dacă-i dreaptă cauză. Că oamenii nu pot îndura la nesfârșit. Că suferința, oricât de grea și de cruntă, are și ea un sfârșit. Că urmele rele pe care le lasă numai binele ce va avea să urmeze le mai poate șterge.

Revolta care poate vindeca

O revoluție a minților și a inimilor unor oameni ce și-au înghițit ani de-a rândul pelinul din gură. Ce și-au strâns între dinți vorbele, de teama persecuției sau a morții. Ce și-au pierdut agoniseala, doar ca să fie în rând cu un sistem ce te voia nevoiaș, neputincios. Trist și fără perspectivă.

Eram copil, abia intrat pe băncile scolii. Lumea îmi era încă străină. Suferința nu avea chip pentru mine, decât atunci când începea să prindă contur pe fața îngrijorată a părinților, de teamă că banii iar nu ne vor ajunge pentru a putea trece cu bine luna. Că jugul va fi și mai puternic strâns în jurul grumazului, și așa plin de răni. Dispariția unui om ce a făcut mult rău, prin voința mulțimii, a poporului, părea nedreaptă și fără Dumnezeu în ea. Nici acum nu știu cum să-i spun situației ăsteia. Dar știu că răul trebuie tăiat din rădăcini, iar binele întors cu lopata. Știu că limita suportabilității scrie singură povestea fiecăruia dintre noi. Că viața-i una și trebuie trăită cu drag și recunoștință. Nu cu ură, frică și chin capabil să te îngenuncheze pe veci.

Turta dulce si izbăvire

Și cu toate astea, pentru mine, luna decembrie nu este o lună a tristeții. Nici a plânsului, așa cum este pentru miile de mame care și-au pierdut copiii la revoluție, pentru miile de femei ce și-au pierdut soții, pentru miile de bărbați ce și-au pierdut soțiile. Pentru mine, este o lună a izbânzii și a unui sacrificiu pe care încă încercăm să-l justificăm și să-l facem să fi meritat. Luna asta este despre pregătire. Despre reînnoire. Despre bucuria de a primi în casele noastre singura cale care poate să ne facă fericiți și să ne izbăvească de păcate: credința. Decembrie este despre case din turta dulce. Despre cadouri. Despre bucuria de a fi împreună. A felicitărilor. A meselor în familie.

Despre Dumnezeu. Despre nașterea speranței. An de an, ca o mântuire. Ca o vindecare. Săptămâna aceasta lumea întreagă și-a luat motiv de sărbătorit. Podoabe de brad, cozonaci în cuptor, cadouri ce fac să sclipească ochii copiilor. Altfel spus, pretexte de voie bună. De inimă deschisă, gata să primească și binele, nu numai răul. Gata să strângă în brațele pe cei dragi, fericiți că încă îi au alături. Gata să viseze, așa cum făceau eu când eram mică, la lumi de povesti în care viața e veșnică, iar cei pe care îi iubești cei mai mult pe pământul ăsta vor fi mereu lângă tine. Ca un talisman care te face invincibil.

Carmen Pârvu