hello@verticaladvertising.ro

Pasiune=hobby

Pasiune=hobby

Ianuarie

Activitatea ce dă alt sens vieții

Ne învârtim câteodată în cerc. Amețitor. Deznădăjduitor. Într-o rutină pe care prea puțin reușim să o spargem. Și asta nu din neputință, ci dintr-un soi de obișnuință caldă, ușor de gestionat, lipsită de orice efort. Obișnuința asta însă, roade. Macină precum o face apa în inima unei stânci. Sfredelește. Și așa apar găuri. În noi. În firea noastră. În cheful nostru de a ne deschide către alte zone ce ne-ar putea face fericiți. Ce ar putea să umple lipsuri, despre care poate nici nu știm. Hobby-urile. Ele pot sa aducă unda de interesant în viața noastră. Să ne rescrie traiectoria ce o avem în viață. Luna aceasta este dedicată lor.

Sănătatea noastră mentală și fizică depinde de procesul pe care noi trebuie să-l inițiem. Este un soi de vindecare prin bucuria pe care orice altă activitate, care iese din sfera rutinei, ne-o provoacă.

Hobby-ul relaxează. Ne aduce voie bună. Poftă de acțiune. Ne canalizează mintea pe o acțiune ce aduce plăcere. Ne îndepărtează de griji, de obișnuințe care, la un moment dat, obosesc. Alungă plictiseala. Orele trec repede și stabilesc un ritm ce pune sângele în mișcare. Pune viață în obraji, stimulează mintea, creează o dependență dulce de starea de bine, pe care ți-o provoacă practicarea hobby-ului.

Să citești. Să practici un sport. Să joci cărți. Să dansezi. Să pregătești cele mai savuroase dulciuri ori cele mai gustoase mâncăruri. Să scrii. Să împletești pulovere ori șaluri colorate. Orice. Important e să ne găsim pasiunea. Mintea noastră are nevoie de deconectare. Are nevoie de așa numita odihnă activă.

Lăsăm grijile zilnice. Alungăm stresul jobului. Ne eliberăm mintea de toată încărcătura de peste zi și ne dedicăm întru totul pasiunii noastre. Ba și performanțele noastre profesionale par a fi îmbunătățite astfel. Dezvoltă atenția, puterea de concentrare și creativitatea. Ne organizează mintea. Ne dezvoltă partea strategică a creierului nostru. Dezvoltarea unei pasiuni impune stabilirea unor obiective, gestionarea unor conflicte, asumarea unor riscuri. Ne învață un soi de colaborare fructuoasă, bazată pe respect și prietenie, cu alte persoane. Fără nici o urmă de presiune, cum s-ar putea întâlni în alt tip de activități. Ne ajută să găsim rezolvări benefice în activități, pe care, altă dată, le-am fi  putut considera imposibil de rezolvat.

Îți dă încredere. Te motivează să descoperi în tine, dar și în cei de lângă tine. Îți întărește convingerea că poți să faci orice îți propui. Un hobby poate ajunge să te transforme. Să te învețe să fii altfel. Să exersezi abilități de care poate nici nu erai conștient.

Beneficii asupra creierului

Începând de la sfârșitul anilor 50, profesorul de fiziologie Robert Root-Bernstein a studiat efectele hobby-urilor asupra vieții a 40 de oameni de știință, bărbați de peste 20 de ani.

Profesorul a descoperit că oamenii de știință (care au inclus patru laureați Nobel), cu un imens succes profesional, au mai multe șanse să se implice în activități relaxante care implică imaginație, activități practice, artă și muzică. De exemplu, doodling-ul poate îmbunătăți memoria cu 29 la sută. Oamenii care citesc au mai multă activitate în partea creierului asociată limbajului și inteligenței. Cei care iubesc sportul musai sa continue: exercițiul cardiovascular îmbunătățește cogniția și performanța mentală.

S-a arătat că hobby-urile creative cresc performanțele și abilitățile de rezolvare a problemelor. Un studiu de la Universitatea de Stat din San Francisco a descoperit că persoanele care s-au implicat deseori într-o activitate creativă au obținut cu 15-30 la sută mai mare în topul performanței. De asemenea, au avut mai multe șanse să vină cu soluții creative la problemele la locul de muncă.

Să încurajăm activitatea creativă

Din acest motiv, autorii studiului au recomandat organizațiilor, angajatorilor să ia în considerare aplicarea programelor care încurajează activitatea creativă. Nu întâmplător, o firmă de peste ocean, de exemplu, încurajează angajații să stimuleze capacitatea artistică, prin  încorporarea lucrărilor de artă ale angajaților în decorațiunile de pe pereții biroului.

Timpul de calitate se măsoară și în bucuria pricinuită de activitatea făcută. Și în beneficiile pe care ea ți le aduce. Așa se strâng clipe frumoase ce ne îmbogățesc viața și pun deasupra ei aura strălucitoare a stării de bine.

Carmen Pârvu