hello@verticaladvertising.ro

Oare cum ne văd alții?

Oare cum ne văd alții?

Povestea chipului din fotografie

Din  cochetărie. Din dorința de a fi apreciat. Ori pentru că în acest fel îți poți satisface ego-ul. Așa se întâmplă că în aproape orice situație, chipul nostru să ajungă să fie imortalizat. Zâmbind, îmbufnat, cu soarele printre firele de păr ori cufundați în inima pădurii. Oriunde am fi, fotografiile în care ne prezentăm propriile reușite, propriul chip, au ajuns să fie oglinda vieții noastre. Reală sau îmbunătățită, totul de dragul conexiunii cu ceilalți și al expunerii. Căci aproape niciodată aceste imagini, reflexii ale propriei noastre ființe, nu rămân doar pentru noi. Ele sunt gândite, pregătite și livrate lumii întregi.

Nu transmiți ceva, nu exiști

Selfie-ul. Un soi de fotografie-declarație a actelor noastre. O atestare a veridicității celor întreprinse de noi. La prima vedere. Realitatea însă este cu totul alta. Iar selfie-urile au ajuns acum să ne facă să părem mai frumoși, mai buni, mai inteligenți, mai aproape de ceea ce ne dorim. Dar în prea puține cazuri autentici. Duc interlocutorul cu mintea că suntem fie în cele mai exotice locuri, fi pe cel mai înalt vârf de munte, fie în cea mai luxoasă mașină ori de mână cu cel mai tandru și mai iubitor partener. Adevărul este că, de foarte multe ori, multe dintre ele ajung să fie fabricate în propria-i locuință, prin subterfugii care au devenit acum la îndemâna tuturor, mai ales a celor cu imaginație bogată.

Astăzi este ziua selfie-ului. Dacă până în urmă cu ceva ani, nimeni nu știa de el, acum, lumea a ajuns să se identifice cu o manevră pe care o consideră cool. În pas cu moda și cu vremurile. Cu mai bine de 15-16 ani în urmă, un telefon ce părea deja istorie crea premisele pentru ceea ce avea să devină, dincolo de evoluția tehnologică, un fenomen social: selfie-ul.  „Am crescut cu The Jetsonsși cu Star Trekși am visat la asta, la video-call. Acum e realitate”, spunea atunci Steve Jobs, iar camera creată pentru video call avea să contureze o realitate transformată în fenomen, cea a autoportretelor pe telefonul mobil.

Selfie- cuvântul anului 2013

Știați că, în 2013, Oxford Dictionaries a desemnat, “selfie” drept cuvântul anului? Cum altfel, când el a devenit atât de prezent în viața noastră și în vocabularul nostru, încât lumea părea să se învârte în jurul lui? Un adevărat fenomen. Istoria recentă consemnează că prima folosire a acestui cuvânt pe un forum din Australia s-a întâmplat în 2002. După o noapte de pomină la o zi de naștere a unui prieten care împlinise 21 de ani, australianul Nathan Hope a publicat pe internet o poză cu buza sa accidentată explicând în comentariu că a fost beat și a căzut. Acesta a mai scris: „Scuzați focus-ul, voiam să fac un selfie.” Iar acest lucru nu a rămas fără ecou. Dimpotrivă. A fost ca un tsunami în mijlocul unui ocean, revărsând în jur o tendință ce s-a transformat în obicei. Conceptul și tehnica de selfie au evoluat odată cu explozia camerelor de pe telefoanele devenite smart. Și imediat cu ele, și „generația selfie”.

Nimic rău, atunci când fenomenul nu este duc la extreme. Extreme dăunătoare, care pot crea adevărate dezechilibre, mai ales în rândul tinerilor, principalii utilizatori. Psihologii sunt de părere că selfie-urile, prin efectele percepute de fiecare persoană care le utilizează, este posibil să genereze o stare emoțională intensă și pot avea o influență puternică asupra dezvoltării noastre sau, mai degrabă, aș spune, asupra confortului nostru psihologic. Atâta timp cât nu încurcă existența, selfie-urile nu par periculoase. S-a constatat însă, că pozele pe care ni le facem singuri cu telefonul mobil ne schimbă trăsăturile feței cu până la 30%.  Potrivit Live Science, medicii specializați în chirurgie plastică au început să fie alertați de numărul din ce în ce mai mare de pacienți care vor să-și facă operații estetice pentru că pur și simplu nu dau bine în selfie-uri.

”Oare cum ne văd alții?”

Fie că reprezintă o satisfacere a principalelor nevoi psihologice: de apartenență sau de conectare, de putere sau de a fi capabil, de a conta, de a fi încurajat, de a avea curaj, fie vor să arate că se descurcă singuri în diverse contexte de viață sau că își satisfac nevoia de încurajare prin atragerea a cât mai multor admiratori, selfie-urile povestesc despre noi, despre aspirațiile noastre, despre ceea ce am vrea să devenim.

”Oare cum ne văd alții?”, ajungem să ne întrebăm adeseori și să râvnim după like-uri  ce cresc stima noastră de sine, ce ne bucură și încurajează până la urmă o astfel de practică. Tot psihologii sunt de părere că selfie-urile denotă fie că tânjim după aprecierile sau atenția celor din jur, fie că suntem încrezători în felul cum ne arătăm în ochii celorlalți, fie rezistenți la potențialele reacții critice sau non-reacții. Ori poate arăta dependență, pe care unii cercetători au denumit-o ”selfitis”.

Ziua selfie-ului a apărut și dorința de a marca un fenomen uriaș. De a spune povestea unui simplu gest, ce are forța de a schimba lucrurile, de a influența gândirea oamenilor, de a creiona altfel personalitățile noastre și ale celorlalți. E un joc, până la urmă. Depinde însă de noi cum îl jucăm pentru a ne da doar o stare de bine, pentru a fi autentici, a ne spune povestea onest și frumos, îndeplinindu-și în felul acesta și menirea pentru care a fost inventat.

Carmen Pârvu