„ Stau uneori și mă gândesc: “Oare cum am ajuns să fac ceea ce fac acum? Cum am ajuns de pe platoul de filmare în spatele unui calculator să scriu despre filme sau de ce merită să mergem la cinema să-l vizionăm?” Poate nu a fost un singur moment decisiv ci mai degrabă un cumul de factori dar click-ul știu sigur când s-a produs.

Țin minte că primul meu băiețel, Andrei, aproape împlinise nouă luni iar după o pauză destul de lungă în care mi-am luat un respiro pentru a mă ocupa de bebe, mă întorceam pe platoul de filmare pentru a regiza o reclamă pentru un brand cunoscut de condimente. Îmi amintesc că era weekend, o zi călduță de toamnă ce te îmbia la o plimbare reconfortantă prin natură și simțeam acei fluturași în stomac ca de fiecare dată când ajungeam pe platou.

La studio, ca de obicei, agitație. O ultimă repetiție cu decorul montat și costume, câteva detalii de retușat la recuzită, fixarea luminilor, schimbare de cadre, discuții cu directorul de imagine așa că ora 8 de începere a filmărilor s-a decalat spre 10.  Mă uitam din când în când la telefon să-mi verific mesajele, așteptam vești… ce face copilul, cum se descurcă băieții mei

“ Ce faci, cum merge? Ajungi până la 14? ieșim la plimbare.” Soțul îmi scria să mă informeze despre programul copilului.

Știam că nu o să reușesc să mă întorc acasă la timp să-i însoțesc la plimbare așa că m-am concentrat să-mi fac treaba cât mai organizat  cu speranța că poate ajung acasă măcar la băița de seară.  Și au trecut orele ca gândul căci zilele de filmare știm când încep dar nu știm când se termină. Soțul îmi tot trimitea filmulețe cu ipostaze surprinse în parc, la plimbare. Și culmea,  exact în ziua când lipseam, Andrei se încumetase să lege câțiva pași mai voinici. Se mai poticnea, cădea, se ridica ținându-se de cărucior dar, ca niciodată, se pare că prinsese curaj și pășea curios, singur, pe alee. Eram deja resemnată că am pierdut aceste momente și deja ipoteza că nu voi ajunge nici la băiță de seară a copilului s-a dovedit a fi cât se poate de reală.

De multe ori pe platou sunt și momente “moarte”, de pauză, momente când se schimbă decorul, cadrul, luminile așa că nu-ți rămâne decât să socializezi cu colegii. Am ajuns să  povestesc cu, Alexandra, producătoarea, despre un proiect drag ei, un festival de film organizat într-un orășel, Victoria, din Făgăraș. Festivalul avea rolul de a aduce sub lumina reflectoarelor micul oraș și de a anima această zonă cu peisaje superbe. Povestea a continuat și în afara studioului și astfel s-a născut ideea unei agenții de comunicare și PR, Vertical Advertising.

Domeniul comunicării, al promovării, nu era ceva cu totul nou. Chiar îmi surâdea ideea de a putea lucra remote fără să lipsesc prea mult de acasă, reușeam astfel să găsesc formula peefecta de a îmbina pasiunea cu mai mult timp pentru familie. Veneam dintr-un domeniu corporate în care lucram zilnic cu noțiuni de marketing, m-am oprit pe platoul de filmare căci simțeam că trebuie să-mi alin și această pasiune pentru film iar acum venea o nouă provocare, agenția.

Dacă privesc acum în urmă îmi dau seama că acesta a fost momentul când am realizat că pot fi scrise și altfel de “scenarii”, povești ce se nasc de la zero și cresc frumos chiar sub ochii noștri atunci când toți cei implicați cred în ele.

Andrei are acum 10 ani, a sosit și Alex, fratele lui care acum are 8 ani, am continuat să studiez și să mă adaptez la noua direcție însușită profesional. Încă învăț, căci evoluția înseamnă asumare și dedicare și tare m-aș bucura dacă măcar unul dintre copii va duce mai departe pasiunea pentru film, comunicare și educație.

Tu ai ales să evoluezi, să nu renunți la visul tău? ”

Cristina Simion