Și-au încuiat visele în cutiuța cu pudră cu care îți ascunzi vânătaia din dreptul ochiului. Sub povara pumnilor bărbatului cu care ai ales să trăiești se rup oase, se preling lacrimi, se frâng aripi pe care nimeni pe pământul asta nu are dreptul să le atingă. Sunt femei ce nu mai știu să trăiască altfel. Ce au învățat să-și ascundă privirea însângerată de ochii temători și speriați ai copiilor, ce și-au pus lacăt pe vorbe, pe rochiile frumoase ce le așteaptă în dulap, pe trăiri și bucurii. Cum ar putea altfel, când sub amenințarea pumnului, nimic nu mai pare a avea sens. Copiii însă, văd și simt. Iar ele nu sunt decât niște biete femei, ce încearcă din răsputeri să le arate copiilor că viața e frumoasă și că lumea-i plină de minunății, pe care ei musai trebuie să le trăiască, ca un testament pe care-l scriu în fiecare zi, de teamă ca ei să nu ajungă ca ele: mereu căzute la pământ, mereu cu ochii triști și umflați, cu părul răvășit și smuls din cap, cu carnea vânătă. Cu dureri pe care le ascund de ochii cunoscuților, ai colegilor, ai oamenilor ce le-ar putea arunca priviri dușmănoase.

Nu-i așa? Ai auzit de atâtea ori în jur, de la femei asemenea ție, care își mărturiseau disperarea, cât erau de desconsiderate și de batjocorite: ”a meritat-o, sigur a făcut ea ceva de s-a ales cu o bătaie”.  O ști pe propria-ți piele. Dar înduri. Încotro să o iei? Cum ți-ai mai crește copiii?, îți spui mereu cu frică și dai înapoi de la gândul eliberării, al părăsirii. Îți iei copiii deoparte, abia când pericolul a trecut, și-i minți frumos că „mama-i bine”, că „tata era doar un pic supărat”. Și, zi de zi, continui să pui vorbe de amăgire peste răni ce par a nu se mai vindeca niciodată. Ajungi să taci și să înghiți. Ți-e teamă să deschizi gura, ca nu cumva vreo vorbă ce pare atât de banală să-i întunece mintea bolnavă, geloasă, încuiată și plină de frustrări. Și pumnii bărbatului să ricoșeze în trupul ghemuit și speriat al copilului, pitit după un colț de ș șifonier.

Astăzi este Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Violența fizică, verbală, sexuală, violența de toate felurile. Conform European Union Agency for Fundamental Rights, 2014, în România, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său sau de fostul partener, cel puțin o dată în viață. În primele 6 luni ale anului 2019 au avut loc 11.896 de infracțiuni din sfera violenței domestice; în prima jumătate a anului 2019, 3.616 ordine de protecție provizorii au fost emise de către polițiști și 3.520 ordine de protecție au fost emise de către instanțele de judecată. Din 38.445 de fapte de violență în familie sesizate la poliție în 2018, au ajuns în instanță doar 3,5%, adică 1.360 inculpați, în scădere față de anul 2017.

Sună dur, dar câteodată legea tolerează violența în familie, iar autoritățile îi fac complice cu ochiul bătăușului. Violența asupra femeilor este asemenea unei pecingini. Cea mai răspândită boală printre cupluri. Omoară dragostea, armonia, orice speranță sau bucurie. Unele dintre victime aleg să fugă cu copiii după ele, fără nimic altceva. Se ascund în adăposturi special amenajate pentru ele și, cu toate astea nu ajung să se simtă niciodată în siguranță. Căci loviturile alea, vorbele tăioase i-au pătruns parcă în ADN-ul lor. Au făcut-o să-și piardă încrederea în ele. Și uită adesea ce înseamnă libertate, frumos, încredere, iubire.

Activiștii pentru drepturile femeii au început an de an să strige durerea ce se adună în viețile lor, dar mai ales să caute soluții. Trebuie să învățăm odată că viața e una singură. Alta nu-i de irosit. Avem dreptul cu toții, constituțional, la libertate, la integritate corporala. Dreptul de a vorbi și de a ne spune păsurile. Dreptul de a ne trăi viața frumos, în liniște și tihnă.

Înrobirea noastră, a femeilor, a mamelor, a tinerelor din pricina fricii trebuie să dispară. Copiii trebuie să învețe că violența nu este un mod de trăi, ci o boală care poate ucide.

Și încă un lucru ce merită a fi ținut minte atunci când mâna se ridică tăios asupra altcuiva, ori vorbele taie în carne vie, ori jignirile și pumnii nu mai contenesc să maltrateze destine: ”violența este arma celor slabi.”  Matahma Gandhi

Carmen Pârvu