hello@verticaladvertising.ro

Covrigul, pâinea prin care trece soarele

Covrigul, pâinea prin care trece soarele

Unii au spus că ar fi fost mâncarea regilor. Alții, dimpotrivă. Din ei gustau doar săracii sau călugării în perioadele lor lungi de post. Dincolo de toate speculațiile, covrigii au o istorie alambicată, presărată cu semnificații ce ne pot face, cu siguranță, să-i plasăm într-o cu totul altă lumină, decât o făceam până acum.

Dimineața, de cum ieșeam din casă, știam că avem o salvare, de nu apucam să iau micul dejun. Aburul cald și mirosul proaspăt mă îmbia, precum o făcea și în anii studenției, când știam că nu are să ne lase flămânzi. Covrigul. Partener de nădejde în zile aglomerate, iar acum, în vremuri de restricții, amintire minunată cu susan, sare sau mac. Astăzi, vă propun să ne satisfacem o curiozitate. V-ați întrebat vreodată care îi este povestea? Cum a apărut acest covrig zglobiu, care a cucerit omenirea, de la mic la mare, bogat sau sărac, pofticios sau curios?

Primele dezvăluiri

 Ei bine, vă vine a crede or ba, au existat nenumărați oameni care au studiat traseul pe care l-a avut cel ce avea să devină de-acum un banal covrig. Ba mai mult, i-au rezervat și această zi în care să-l sărbătorim. Se spune că primul covrig a apărut prin secolul al VI-lea, în Franța, Italia sau Germania. Mărturie stă o imagine cu un covrig așezat pe o masă regească. Enciclopedia ilustrată, ”Hortus deliciarum”, din secolul al XII-lea, ni-i înfățișează pe regina Esther și regele Ahasuerus în cadrul unei petreceri. Masa le este plină cu pește, tacâmuri prețioase, iar în mijlocul lor tronează emblematicul covrig. Locul său lângă pește, în pictura aceasta religioasă, nu e întâmplător. Forma lui se presupune că simbolizează mâinile în rugăciune, iar cele trei găuri sunt Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aflăm de altfel că, la un moment dat, covrigii erau ascunși de copii, ca un soi de joc, prin care îi sărbătoreau prezența pe mesele lor.

Covrigul care ne ostoiește foamea, când zilele ne sunt prea încărcate ca să putem lua un mic dejun sau prânz consistent, poartă în el povești și întâmplări, ce scriu istoria a sute de ani. De la simpla semnificație, cum că ar fi fost emblema brutarilor din Europa, iar că forma lor îi ajuta să-i păstreze și să manevreze cantități mari cu ajutorul făcălețului, până la faptul că el erarăsplata supremă pentru copiii care învățau rugăciunile, covrigul a străbătut lumea, poate cel mai voinicește decât oricare alt produs. “Istoria Științei și a Tehnologiei”, scrisă de Bryan Bunch și Alexander Hellemans, ne dezvăluie că în anul 610, fâșiile de aluat copt, încolăcite, erau denumite simplu “Preotiola”, ceea ce semnifica mici recompense. O altă sursă localizează invenția într-o mănăstire din sudul Franței. În Germania există povești care relatează că invenția covrigilor a fost a brutarilor disperați, ținuți captivi de către conducătorii locali.

Simbol al norocului

Denumirile pe care le-a luat covrigul peste tot în lumea in care a poposit sunt diverse și pestrițe. În România, pare-se că responsabili de apariția lui sunt turcii, iar ceea ce îi definește nu este nici rețeta simplă, din apă și făină, nici măcar împletitura, ci gaura. Biserica Catolică a jucat un rol important în istoria covrigului. În secolul al VII-lea, ea avea reguli mult mai stricte în privința postului și a abstinenței. Covrigii deveniseră, într-un fel sau altul, deliciul călugărilor. Ba mai mult, ei erau văzuți ca un simbol al norocului, prosperității și împlinirii spirituale, fiind distribuiți în mod obișnuit săracilor.

Cerul, pământul și puterea divină

Se spune că în 1510, când turcii otomani au încercat să invadeze Viena, covrigii au jucat un rol important în conflict. Călugării care coceau covrigi în subsolul unei mănăstiri au auzit zgomotul pe care inamicii îl făceau săpând tunelurile pe sub zidurile orașului și au alertat restul orașului, apoi au ajutat la învingerea inamicilor. Ca recompensă, împăratul Austriei a dat brutarilor propria stemă. Poveștile sunt nenumărate, iar însemnările celor pasionați de istoria covrigului spun că în 1614, în Elveția, cuplurile regale foloseau un covrig în ceremoniile de nuntă pentru a întări legătura căsătoriei. În Germania, țara și poporul cel mai legat de covrig de-a lungul istoriei, copiii îl purtau la gât de Anul Nou ca simbol al norocului și prosperității pentru anul care vine. În anii 1400, în ritualul bisericesc, din timpul lui Carol cel Mare, covrigii sugerau prin forma lor rotundă, cerul, pământul și puterea divină. Ulterior, prin covrigii împletiți, brutarii au încercat să redea, probabil, atitudinea omului în rugăciune, deoarece, la vremea aceea, creștinii nu se rugau cu mâinile împreunate, ci cu brațele încrucișate peste piept și cu palmele sprijinite pe umeri. O legendă germană leagă apariția covrigilor Bretzel de anul 1477, când, un brutar de la curtea regelui a fost trimis în închisoare, riscând să își piardă viața, deoarece nu copsese bine pâinea. Nevasta brutarului l-a rugat pe rege să îi mai dea soțului ei o șansă și suveranul a acceptat, cu o condiție: în trei zile, brutarul să facă o pâine prin care soarele să treacă de trei ori. Căutând cu disperare o soluție, brutarul a văzut-o pe soția lui rugându-se, în genunchi, cu brațele încrucișate pe piept și atunci a avut ideea de a împleti coca la fel. A observat cum se formau trei goluri în covrig, prin care soarele putea să treacă de trei ori, cum ceruse regele. În ultimul moment însă, înainte ca brutarul să pună pâinea (covrigii) în cuptor, pisica a răsturnat un vas cu bicarbonat de sodiu peste aceștia. Neavând timp să pregătească alții, omul i-a spălat cu apă caldă și i-a copt. Așa a observat că apa cu bicarbonat le dăduse un altfel de gust și de consistență. De atunci, aceasta a rămas modalitatea de a prepara covrigii Bretzel.

De-a lungul timpului, rețeta a fost îmbunătățită și îmbogățită cu tot felul de ingrediente,  care să-i facă mai gustoși și mai aromați. La noi, cei mai cunoscuți și apreciați covrigi sunt cei de Buzău, preparați după o rețetă veche de peste două sute de ani. Negustorii greci de vinuri sunt cei care au venit cu ideea de a oferi astfel de covrigi consumatorilor de vin pentru a-i atrage și mai mult și mai ales pentru a pune în valoare gustul vinurilor lor. Decizie inspirată, căci pofticioșii nu au întârziat să apară, bucurându-se de savoarea vinului, alături de covrigii calzi și parfumați. Astăzi, covrigii de Buzău se află pe lista celor 13 produse românești bio, devenite marcă înregistrată în UE, alături de magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu, cârnații de Pleșcoi, țuică, palincă, etc.

Ei, acum ca le știm povestea, nu-i așa că-i apreciem parcă și mai mult?

Carmen Pârvu