Am multe amintiri vizuale din frageda copilarie, de la aniversari de 2, 3, sau 4 ani. Amintiri colorate care au contrazis in oarecare masura o posibila transpunere a fotografiilor alb negru de la evenimente intr-o iluzie a imaginilor memorate. Mare parte din amintiri apartin acelei lumi construite, desenate, unde eram inconjurata de prieteni si povesti, inventam dialoguri intre diverse personaje create anume sa-mi tina companie. Nu prea avem prieteni in real, ii aveam pe ei in foile pe care le inghiteam ca un tocator de hartie. Desenam peste tot, nu numai pe hartie, pe pereti, pe carti si incontinuu.
In clasa a4a mama si sora s-au hotarat sa ma indrume catre Tonitza, probabil cu regretul ca in loc sa urmeze si ea o posibila cariera in muzica, sora mea a ales drumul schitat de catre parinti, un liceu foarte bun cu profil matefizica.
Am intrat in clasa a5a la Tonitza si de aici s-a schimbat totul. In sfarsit mi-am facut prieteni buni, m-am simtit in largul meu si a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata, cu bune si rele. Aici m-am confruntat prima data si cu handicapul de a nu avea parintii din domeniul artistic. Iar a trebuit sa ma straduiesc de 2 ori ca sa recuperez, sa ajung la acelasi nivel cu ceilalti si sa pot continua si cu Universitatea de Arte. Unde printr-o minune am ajuns la sectia Design.
Stiam ca trebuie sa intru la facultate din prima, stiam ca trebuie sa ma angajez cat de repede si sa devin independenta financiar, stiam ca un parcurs pe la Pictura sau Grafica nu mi-ar fi asigurat rapid un loc de munca. Universul a facut sa am oportunitatea de a ma pregati cu un profesor de la Design, domeniu de care eram ingrozita pentru ca era la antipozi de rebela din mine. Dar pe undeva in acel haos pe care obisnuiam sa il astern pe hartie asteptand inspiratia sau sensul (in liceu eram la grafica) aveam nevoie de o disciplinare si o aranjare. Simteam nevoia sa lucrez dupa un brief si sa fac ceva util. A mai fost nevoie sa trec de la vopsele aruncate pe hartie la acuratetea liniei de la design, la luciditatea esteticii gandite si functionale.
De la Facultatea de Design lucrurile au un parcurs clar, m-am angajat in al treilea an de facultate in publicitate, domeniu in care lucrez si acum, care imi asigura un job, dar din pacate pasiunea fiind inlocuita de profesie, a fost nevoie in toti acesti ani sa invat si “arta” compromisului. La Vertical am ajuns tot printr-o minune si ma bucur sa pot lucra si pe proiecte culturale, nu doar la campanii comerciale. Proiectele care tin de comunicarea productiilor cinematografice sunt ca o gura de aer si ma pun in legatura cu o lume mai apropiata de arta, similara aceleia in care m-am fomat in anii de scoala.
La fel sau poate chiar mai mult decat in oricare alt domeniu conteaza munca in proportie de 99 la suta, apoi talentul. Inspiratia poate veni si dupa, ca impuls pentru urmatorul proiect.
Letiția Bărbuc